Constantin Nemes

Iulia, a doua editiune a lui Hasdeu

Hasdeu a trait cu mintea in trecut, incercand sa caute in negurile istoriei, ori in imaginile prezentului, secvente ale inceputurilor noastre ca natie. A fost cel mai bagacios si mai consecvent dintre contemporanii sai, in a lustrui cu frenezie negreala timpului de pe argintul istoriei neamului. Si-a dat seama ca munca celor trei stiinte surori: arheologia, istoria si lingvistica, poate sa dezvaluie piatra de inceput, fundatia solida pe care sa se construiasca viitorului neamului romanesc.


Pentru o minte ca a lui Hasdeu, conteaza stramosii, inceputul. A muncit pentru alcatuirea arborelui genealogic al familiei sale. Radacinile adanc infipte, crea pentru el obligatia sa dea fructe placute si hranitoare, dar si ramuri care sa continuie viata pomului. Hasdeu stia ca pomul fara mladite se usuca, iar pomul uscat nu mai poate fi de folos viitorului.


Hasdeu a trait cu mintea in viitor. In viata lui, trecutul si prezentul nu constituiau decat pamant fertil pentru viitor. A spus asta oamenilor si a spus asta propriului copil. Prin munca depusa, dar si prin educatia data Iuliei Hasdeu , a nazuit spre viitorul falnic, adevarata rasplata pe care o astepta de la stradania sa.


“Nimic mai filosofic si mai adevarat ca urmatorul rationament:
1.Fiecare om si chiar orice fiinta se iubeste foarte mult pe sine insasi, de unde vine si principiul de conservatiune.
2.Singura femeie pe care am iubit-o serios in viata mea este nevasta mea.
3.Deci in Lilicuta eu ma iubesc pe mine, pe nevasta-mea si o iubesc pe dansa, adica trei iubiri concentrate.
Este de mirare ca in starea in care se afla ea ma arde si ma frige?
Apoi mai este a patra iubire. Iubesc pana la nebunie neamul romanesc si viitorul Romanilor. Pentru a fi Roman, desi nu stiam bine romaneste imi sacrificasem tot.Ei bine, eu cred ca Lilica mea va deveni una din gloriile cele mai pure ale Romaniei ! si aceasta glorie cuteaza a avea bronsita?…”


Hasdeu a trait cu mintea in trecut si in viitor. Pe puntea mintii lui au trecut generatii de cercetatori, dar si simpli romani, care au crezut in Hasdeu si in puntea deschisa de acesta catre un viitor maret pentru poporul sau.

Hasdeu si-a trait viata visceral, emotia iubirii facandu-l sa uite oboseala fireasca a trupului.


Despre Iulia Hasdeu nu poate scrie nimeni mai bine decat a facut-o ea!
Un geniu asumat, cu modestia recunoasterii ca geniul ei era darul parintilor sai, si al lui Dumnezeu.
De mica si-a reprosat ca nu face efort de ajuns pentru a pune total in valoare acest dar. La zece ani scria in jurnal:”…tata cerceteaza daca nu cumva ei (profesorii) ma lauda atata ca sa-i faca lui placere! Ce ideie! Eu invat de drag si pentru ca mi-e usor…” sau: ”Eu recunosc ca sunt foarte neatenta insa totul mi se intipareste in minte fara voie.”

Hasdeu ii spunea Iuliei:”copilul este o a doua editiune a parintelui si cand a doua editiune este mai buna, cea dintai poate sa stea linistita in rafturile bibliotecii, lasand sa vorbeasca cea de-a doua, mult mai bine”.


Dragostea fata de parintii ei nu a venit niciodata din teama fata de necunoscut, ci din recunoasterea meritelor acestora in a-i da viata, geniul si educatia pe care le avea. Eforturile lor, mai ales ale tatalui, de a-i asigura educatia necesara unui geniu pentru a se afirma, nu au lasat-o indiferenta. S-a simtit obligata parintilor, tarii si lui Dumnezeu, pentru harul sau.A neglijat sanatatea pentru ca, prin examenele date si luate timpuriu, sa confirme si harul, dar si sa multumeasca pentru efortul parintilor.


Ca si Hadeu tatal si bunicul, Iulia era o nationalista! De cand a invatat sa citeasca, au procupat-o poeziile si povestirile istorice despre eroismul si dragostea de tara a romanilor. ”Dicea versul la versta 6-7 ani cu atata caldura, in cat nu putine din Domnele cari o sarutau cu drag la adunarile Societatei Concordia plangeau ascultand-o cum spune Sila lui Boliac seu Penes Curcanul si Balcanul si Carpatul ale d-lui Alexandri, indata dupa rezboiul neatarnarii.” scria G.I. Ionnescu Gion in Revista Noua Nr.11 din 15 noembre 1888.


La mai putin de zece ani a scris poezioare, scurte nuvele, a conceput piese de teatru sau a inceput mici romane despre eroismul romanilor, despre dragostea de tara si despre frumusetile tarii in care s-a nascut.


Desena cu placere portul popular romanesc, fara ca cineva sa-i ceara acest lucru. ”Am desenat cateva taranci in portul lor si am de gand sa pastrez foile. Dintre ele, doua schite i-am trimis lui tata la Bucuresti in scrisoarea de astazi.” ,scria Iulia in jurnal, in 15 iulie 1879.

Aflata la Paris, scria: ” Pe primul taran roman in opinci si cu panglica la palarie pe care l-as intalni la sosirea in Romania l-as saruta pe obraz asa cum el n-a fost niciodata sarutat. Asa-s eu! Caci nu iubesc deloc Bucurestiul si nici pe nobilii lui locuitori, eu iubesc pamantul natal si cerul de acolo, si pe taranii neaosi, adevaratii aparatori, adevaratii fii ai patriei.”

Un an mai tarziu, scria :”Intreg Parisul si-a dat intalnire pe aleea cu salcami. M-am distrat urmarind calestile superbe in care se lafaiau femei frumoae, fardate…Da! Asta se numeste “lume buna”. Nu asta-i idealul meu, o astfel de societate…Nu dau doi bani pe lumea de acolo si prefer pe frumoasele noastre taranci cu obrajii rumeni, arsi de soare alaptand un prunc zdravan cu obrajii ca doua mere. Asta numesc eu lume buna. De aceea gandul ma poarta la baba Anica, la cainii, pisicutele, la vita de vie si la florile de acasa.”


Aflata tot la Paris cu ocazia castigarii independentei de stat a Romaniei(1877), scria: “Noi, daca nu e sa ne ducem cu ocazia aniversarii Independentei (la Ambaada Romaniei din Paris) nu inseamna ca eu nu pot spune din toata inima “Traiasca Romania independenta”!,Romania, adica acel popor drag atat de bland si de curajos, atat de mandru si de naiv si sa traiasca toti cei care ii iubesc sincer.” Sau in alta zi, nota: “Romanii au un cuvant foarte frumos, care exprima o dorinta puternica insa totodata si un regret: este”.


Poate cineva ar crede ca este o dovada de inadaptare, dar cunoasterea perfecta a limbii franceze , lecturile din autori francezi si lectiile luate cu personalitati culturale marcante din capitala Frantei, au facut-o sa considere Franta a doua tara a ei , iar Parisul capitala culturala a omenirii. Isi nota in jurnal in noiembrie 1883: “Nu sunt exilata, caci iubesc cu adevarat Franta, dar iubesc mult si Romania!”.


Geniul Iuliei a facut-o sa inteleaga, sa fie mandra si chiar exaltata de geniul tatalui ei. Nu a fost niciodata complexata, dar mereu l-a privit ca pe un idol. Mereu a avut certitudinea ca alta cale decat cea aleasa pentru ea de tatal ei, nu-i putea justifica existenta pe pamant. Hasdeu tatal propunea si Iulia mama era de acord; atfel se luau deciziile in privinta copilului. Iulia fiica, privea ca o mangaiere orice decizie a tatalui, oricat de grele erau sarcinile trasate de catre acesta.


Avea o singura greutate in viata: departarea fata de tatal sau. Dragostea de fiica era imensa. Hadeu-tatal era cel caruia ii dedica si-i marturisea fiecare succes al sau, ori in fata caruia se simtea jenata sau se justifica pentru fiecare nerealizare. Amestecul de dragoste si respect era ca o trambulina pentru viitor, dar si o platosa in calea greutatilor cotidiene.


Capacitatea de asimilare, capacitatea de analiza si sinteza, harul de a desena si picta, harul de a compune si interpreta partituri muzicale, talentul literar, usurinta de a invata limbi straine, sunt dovezi ca Duhul Sfant nu a vrut sa lase pe Pamant acest copil doar ca un animal ganditor.


Corespondenta scrisa dintre Iulia si tatal sau era puntea de comunicare. Dar corespondenta era rara si de multe ori telegrafica. La zece ani scria in jurnal: ”As vrea sa-i trimit in fiecare zi scrisoare, insa mama ma ocaraste ca stau prea mult in casa. Zice ca dansa are grija sa-i dea de stire ca suntem sanatoase si ca dumnealui, daca ar fi fost intr-adevar nelinistit pentru noi ar fi venit aici. El a ramas sa lucreze, si mama stie bine ca este asa. Se necajeste degeaba dumneaei.”

La treisprezece ani scria: ”Posta aduce pentru a doua oara scrisoarea de felicitare de la tata pentru aniversarea mea. In loc sa ma fi bucurat, ma gandesc trista cate aniversari ca asta vor mai urma, cu felicitari de departe…cat de lungi vor fi despartirile noastre intre vacante.Dumnealui n-a avut idea rea, sa se fi ascuns in plic si sa sara direct aici la noi cand l-am fi deschis; ne-ar fi sarutat pe amandoua si am fi ramas impreuna pentru totdeauna. De ce nu a pus-o in aplicare?! Probabil i-a fost teama ca barba mare si stufoasa cu care se lauda nu ar fi incaput in corespondenta internationala. Sa fii fost aici, cu noi…! Sa nu fi trebuit sa-mi imaginez vocea lui groasa:”.


La paisprezece ani scria: ”Ura! Scrisoare de la tata! Desi sunt moarta de oboseala mai zabovesc la masuta de scris ca a comentez evenimentul…Papaliga e foarte trist si ne scrie: < O, dorule, dorule!> Iar eu ii voi raspunde:” .Sau alta data, impaciuitoare la neritmicitatea scrisorilor venite de la iubitul tata: ”Care dintre noi are inima mai stransa?! De fapt, amandoi stim ca or sa ne ajunga preocuparile zilnice si doar seara vom apuca sa ne scriem: eu-mai mult, 3-4 pagini; tata-doua file. Macar de ne-ar scrie cu regularitate.”


Tragedia departarii dintre aceste doua genii pereche era mai grea decat despartirea dintre un tata iubitor si o fica iubitoare. Ei nu aveau numai dragostea a si-o impartasi, ci si gandurile, un univers de trairi pe care putini oameni il cunosc!


Amandoi isi vorbeau in gand continuu, se sfatuiau si isi impartaseau necazurile si bucuriile, fara ca gandurile sa fie exprimate prin vorbe spuse sau scrise. Aceste vorbe au continuat la tatal iubitor si dupa moartea Iuliei. Cumva, lunga despartire din scurta viata a Iuliei, nu a fost decat o pregatire pentru definitiva despartire la trecerea in nefiinta a fiicei iubite.


De mica, Iulia Hasdeu era o adevarata autoare, regizoare si scenarista pentru propriile piese de teatru. Scria in jurnal, in noiembrie 1876: ”Pana in primavara vom inchide si noi teatrul din fundul gradinii.Nici nu mai avem cum juca ca “in vremurile bune” ale verii dramele mele cam lungute pentru rabdarea celor mari; baba Anica mi-a cerut cuvertura pe care o facusem cortina, desi stia bine dumneaei ca fara cortina nu se pot schimba decorurile intre acte.Tufisurile desfrunzite nu mai sunt bune de culise.S-au scuturat in freamat de toamna culorile verii si vesmintele de frunze s-au rupt. Nici Hermina nu mai are unde se piti ca sa faca pe sufleurul, ori noi nu putem juca fara sufleur, suntem trupa serioasa. Pentru incheierea stagiunii de vara o sa jucam “Dama de la circ”. Florica e grozava in rolul lui Leon. Matilda nu vrea si pace sa faca pe directorul circului: cica nu vre sa fie antipatica si ii este nesuferit personajul, si pace. Daca replicile care i le-am dat eu nu-i plac defel, nu are decat sa si le scrie singura, pe gustul ei, dar trebuie sa-l lase pe director sa fie uracios.”


In decembrie 1876 consemna:”Din cauza lectiilor si a temelor nu am timp sa termin piesele de teatru si povestile din primul meu volum pentru copii, adica tot ce faceam si cum ne distram noi in fundul gradinii.”
Si nu arsesera decat sapte ani din scurta ei viata!


De mica si-a satirizat profesorii si chiar pe ea, scriind versuri sau mici piese de teatru :”Decat sa povestesc cum capat 6 si 7-desi as putea invata de nota 10-mai bine scriu o piesa de teatru cu subiectul asta si folosesc personajele reale.”


A scris multe poezii,schite, nuvele, piese de teatru…A inceput sa scrie romane, fiind preocupata mai ales de dramele istorice.
In 22 august 1884 nota in jurnal: “Am copiat poeziile pe care le voi edita cat de curand insa nu voi semna Jules Hsdeu ci Camille Armand, sau poate altfel.” In 27 decembrie nota:”Trebuie totusi sa-mi aleg un nume: Armand Camille, Jule d`Ache, Jule d`Hache, Camille Fernand, Jule Fernand, Rene d`Orsay, Aubry…”

In 13 februarie 1877 nota:”E timpul sa definitivez poeziile care vor intra in volumul “Chevalerie” pentru ca sunt destul de multe pana acum.”


In urma comentariilor elogioase ale diverselor personalitati culturale cu privire la versurile Iuliei Hasdeu, interesul pentru un presupus volum tiparit in Paris, a facut-o pe Iulia sa noteze in jurnal:”Se pare ca numeroase persoane au intrebat la libraria Troville-Morand, editor al Sorbonei de “Bourgeons d`Avril” de domnisoara Hasdeu. Domnul Morand, care ma cunoaste, m-a intrebat unde e poate gasi volumul atat de cautat si a fost foarte derutat afland ca “Bourgeons d`Avril”n-a fost inca publicat.”


Din pacate, nu a apucat sa vada nici un volum publicat in timpul scurtei sale vieti.
Iulia Hasdeu avea un organism robust, dar a fost de multe ori racita , boala-i dadea dureri in gat si dureri de cap. In noiembrie 1879 scria cu umor in jurnal:” Cine e prost? Eu, ca tusesc ca un magar si nu stiu despre ce sa scriu.”
Cand s-a instalat microbul in organismul Iuliei, nu se poate sti. Prima consemnare a agravarii bolii apare in jurnal la data de 8 decembrie 1886:” Ieri la culcare am tusit din nou si deodata m-am pomenit ca scuip sange.”


Leacuri nu prea erau la acea vreme, asa ca ingrijorarea tatalui a fost foarte mare, pana la a-i recomanda abandonarea temporara a studiilor. In 14 aprilie 1888 nota: ”Nu stiu de cat timp, dar un fel de complot se tese in jurul meu: se pare ca toti, -doctorul Percheron, domnul Leger, Saineanu si chiar tata-si-au dat cuvantul sa-mi interzica de a ma prezenta pentru licenta anul acesta.” In 25 aprilie:”Tata scrie descusut caci il zbuciuma gandurile; bietul papaliga, el, a facut o ruga calda catre Dumnezeu.A plans.”


Iulia era o luptatoare:”…Cat despre a renunta sa-mi continui studiile si sa ma intorc in tara inainte de a fi cel putin licentiata, nici nu poate fi vorba. N-as face asta nici de-ar fi sa mor, si nici o putere omeneasca nu ar putea sa ma faca sa ma razgandesc. Nu ar fi meritat efortul sa trudesc toata copilaria si tineretea mea ca sa ma opresc exact cand sunt atat de aproape de tinta. Nu vreau o astfel de viata. Nu ca as tine grozav la diploma, nu eu as fi aceea.Dar odata lupta inceputa nu eu voi fi cea care sa ma retrag din tumultul bataliei, si apoi imi place sa muncesc. Intr-un cuvant: nu voi renunta pentru nimic in lume.”


A simtit cum focul vietii ei se stinge , dar a facut un rug din zilele care-i mai ramasesera, pentru ca lumina lui sa razbata mai bine peste veacuri.
Chinuita de dureri fizice, dar si de regretul ca ia cu ea, in lunga calatorie, gandurile inca nerostite si cuvintele inca nescrise, nota in mai 1888: ”Moartea ar fi o eliberare, insa mai am atatea de facut…Sa chem strigand moartea, eliberarea mea, a o astept mereu sa potoleasca suferinta, sa astept acest dar pe care cerul mi-l refuza?”. In august, a mai avut puterea a noteze: ”Incerc, dar nu mai am putere a copiez poeziile pentru volumul domnisoarei Camille Armand. Au mai ramas o multime de romane si lucrari in proza de care nici tata nu stie.Ele sunt gata pentru tipar…”

Septembrie 1888. Sfarsit de viata si de jurnal: ”Se pare ca va parasesc pentru totdeauna; nu va voi mai vedea. Sub un nume necunoscut imi voi dobandi existenta mea si voi ajunge fara ajutorul nimanui, prin propriile mele puteri la Gloria pe care am visat-o.”
Noaptea s-a asternut peste trupul ei, dar a ramas aprinsa faclia geniului, spre luminarea, imbucurarea si incurajarea tinerilor din generatiile ce-i vor urma.


Pentru exemplificare, putem privi cateva poze:


1.Portretul Iuliei Hasdeu si semnatura sa, in volumul “Oeuvres Posthumes de Julie B.P.Hasdeu Bourgeons d`Avril Fantaisies et Reves avec une introductions par Le C.te Angelo de Gubernatis Paris Librairie Hachette & Cie, Bucarest Librairie Socec & Cie, 1889”

2.Pagina de titlu a volumului: “Oeuvres Posthumes de Julie B.P.Hasdeu Bourgeons d`Avril Fantaisies et Reves avec une introductions par Le C.te Angelo de Gubernatis Paris Librairie Hachette & Cie, Bucarest Librairie Socec & Cie, 1889”

3.Pagina de titlu a volumului: “Oeuvres Posthumes de Julie B.P.Hasdeu Chevalerie Confidences et Canevas avec precede d`une letter et d`une notice par MM Emile Boutroux et Louis Leger professeurs au College de France Paris Librairie Hachette & Cie, Bucarest Librairie Socec & Cie, 1890”

4.Pagina de titlu a volumului: “Oeuvres Posthumes de Julie B.P.Hasdeu Theatre Legendes et Contes Paris Librairie Hachette & Cie, Bucarest Librairie Socec & Cie, 1890”

5.Coperta volumului:”Scanteetoarea viata a Iuliei Hadeu” scrisa de C.Manolache

6.Pagina de titlu a volumului:”Scanteieetoarea viata a Iuliei Hasdeu Editia III-a Cugetarea-Georgescu Delafras S.A. Bucuresti “ aparuta in 1944


7.Articol aparut in Revista Noua din 15 noembre 1888, imediat dupa moartea Iuliei Hasdeu.Articolul este semnat de G.I.Ionescu Gion si are la sfarsit un desen de Hentia, reprezentand-o pe Iulia pe catafalc.


8.Reproducerea tabloului “Iulia Hasdeu in biblioteca”, pictat in ulei de Diogene Maillart, reproducere aparuta in Revista Noua.

9.Reproducerea tabloului “Iulia Hasdeu in ziua mortii”, pictat in ulei de Diogene Maillart, reproducere aparuta in Revista Noua.

10.Articol despere Iulia Hasdeu aparut in Revista Noua, semnat de Delavrancea.