Dimitrie Gusti, acest Napoleon Bonaparte al ştiinţelor sociale româneşti, a trăit o viaţă dedicată exclusiv misiunii asumate şi a sfârşit exilat din cauză că regimul comunist impus de marele prieten de la est, ştia deja calea pe care trebuie să meargă poporul român spre progres şi prosperitate.

Această libertate a celorlalţi, pe care o înţelegem şi nu suntem de acord să fie îngrădită, ne-a convins şi pe noi să o exercităm pe a noastră

Am hotărât ca în această a II-a parte să ne limităm la prezentarea culturilor care se consideră că au început să se formeze în neoliticul dezvoltat (târziu) chiar dacă ele şi-au definitivat particularităţile în epoca următoare şi anume în eneoliticul timpuriu.

Mijloacele de comunicare în masă actuale au dat acces nelimitat visătorilor la transmiterea propriilor viziuni asupra trecutului şi viitorului omenirii, ducând tot mai des la coruperea cititorilor de la interpretarea ştiinţifică a izvoarelor istorice.

„Patriotismul e bun ca prim îndemn la lucru, dar odată pus să faci istorie, trebue să te gîndeşti numai la adever. A sacrifica adeverul, este a zice adio istoriei”

Motivul care ne-a determinat să întocmim această sinteză este dorinţa de a oferi prietenilor şi nu numai, temeiuri de gândire şi discuţie asupra istoriei limbii române, precum şi un imbold pentru studiul lucrărilor ştiinţifice din acest domeniu.

„Ore pote se fia suflare românescă pre rotogolulu pămentului, care se nu semtă unu mare regretu, o adencă dorere, în cele din lăuntru ale sale la aniversarea dîlei de 15 Juniu v. 1889?”