21

Alambic pentru distilarea
cuvintelor si foc sub
cazanul cu boasca din care
iese taria si bucuria lumii,
Iubirea, ingerii o poarta
in panere ca Luna
pe la unul, pe la una si
ei se ascund ca vine furtuna,
rostesc descantece care incep
cu „niciodata” sau „totdeauna”
isi leapada hainele ude
si asa dezbracati si mirati
devin mame si tati.
Apoi iubirea se dilueaza in trecut.
Unele secvente devin tablouri
pe care fiecare si le atarna, o vreme,
de peretii memoriei
pana cand culorile
se estompeaza sau se dizolva
in lacrimile din interior
pentru care Dumnezeu
se simte dator
sa-i mangaie pe crestet.