Ploaie plapanda,
cu lacrimi blande,
se’nsira pe lungi revarsari
de suflete moarte ‘nainte de vreme.
Strecoara prin unduirea vietii
picaturi suave de moarte
si-ncheaga vlaga sterila
de candelabrul vietii.
Oarba ispita a trupului gol
de idei si dorinte
devine speranta,
si toata speranta
renaste feeric din umbra
intunericului
golit de idealuri,
si sufletul gol priveste-n adancuri,
se vede renascand din cenusa
pe care o vreme statuse candid.
Dubla agonie se’ntinde cucernic
si’nvaluie trecutul si prezentul
sub palida privire
a unor ochi invaluiti de ceata.
Se vede pe treapta suprema a vietii,
sfidand zbuciumul mortii sub el,
se vede pierdut, undeva,
printre cranii,
cautand cu privirea
un petec de aer.