Focus pe Strategie

Motto: Nu fi nepasator caci nepasarea te va afecta din plin dar si mai grav, ii va afecta pe cei care iti sunt sau iti vor fi cei mai dragi tie: copiii tai!

Zilele trecute am facut o cautare intamplatoare pe Google dupa un cuvant cheie legat de resursele umane. Unul din rezultatele cautarii m-a facut sa raman cateva minute bune cu ochii mari la citirea textului unui copil de 14 ani. Spunea ca vrea sa aiba mai repede 18 ani.


Mi-am zis: uite ca si o parte din tinerii de astazi au doza lor de maturitate, se gandesc la viitor.

Tin minte ca acum vreo 17 ani, cand aveam eu 14 ani imi doream sa fac 18 cat mai repede pentru a-mi lua carnet de conducere. Deci, m-a dus gandul la motivul sau motivele copilului care a facut postarea pe net, astfel am deschis link-ul.

M-am blocat si nu mi se intampla des: Copilul voia sa aiba 18 ani ca sa poata lucra. Intreba pe forum un lucru greu de raspuns in zilele noastre, dar si mai greu de previzionat peste 4 ani cand dorinta copilului va putea deveni realitate: “am doar 14 ani si vreau sa lucrez ……da nu pot lucra pana nu am 18 ani…:((:((…… cam ce job as putea avea la 14 (dak as putea avea)??”

Nu a primit multe raspunsuri, un tanar de 19 ani jumatate ii spunea ca a avut o dorinta similara si nu isi gaseste rostul pe plan profesional caci la un an si jumatate de la majorat nu s-a putut angaja.

In mod sigur un alt tanar tocmai absolvent de facultate la vreo 22 de ani ii va spune ca si-a depus CV-ul de doi ani pe site-urile specializate si nu l-a angajat nimeni. Vor mai fi si altii “mai batrani” la 25 de ani care il vor „incuraja” spunandu-i ca au incercat zadarnic sa aiba un job, dar ca sansa nu le-a suras, ca lipsa pilelor este cauza si ca singura solutie este sa emigreze.

Ramane o mare speranta, vor oferi raspunsuri pozitive si solutii cei trecuti de 30 de ani. Unii dintre ei sunt casatoriti si au copii, au si o ipoteca pe apartamentul “mare” de 70 metri patrati cu pereti de rigips pe care il vor plati in 30 de ani la o rata lunara de aproape jumatate din salariu, majoritatea cu grija inoculata ca isi vor pierde jobul sau in cel mai fericit caz vor ramane cu el, dar i se va reduce salariul din cauza crizei. Sa nu fim totusi pesimisti, din segmentul acesta de varsta vor fi in mod sigur cativa care ii vor putea arata o posibila cale de urmat.

Ma pun in pielea copilului de 14 ani. Cine imi va arata totusi calea pe care sa o urmez, cum pot singur sa aflu ce este bine si ce este rau, ce domeniu de activitate are viitorul cel mai bun pentru mine, oare scoala pe care o fac, fie ca se numeste gimnaziu, liceu sau facultate va fi capabila sa-mi dezvolte competentele si abilitatile astfel incat sa ma ia cineva ca angajat cu un salariu decent? Sunt putine intrebari din cele multe pe care le am, nu le mai rostesc pe cele legate de societatea in care traiesc sau cum va arata ea la majoratul meu in 2012. Ce vad acum sunt crime la Brasov, furturi de arme, aud de droguri pe la scoala si de un import mare esuat in portul Agigea si de multe alte lucruri “numai de bine”. Este clar, am nevoie de job, vreau sa fiu pe picioarele mele si asteptarea pana voi avea dreptul legal de a-l avea va fi un chin, asta este ceea ce vreau, am nevoie de el!

Revin in pielea mea de om matur cu experienta si ma gandesc incercand sa gasesc raspunsuri si o iau incetisor pe domenii. Nu vad in invizibil, vad o realitate pe care toata lumea o vede, insa o interpreteaza diferit.

Scoala romaneasca a ajuns la un nivel al gropii de potential nemaintalnit, a fost bulversata ani la rand cu “restructurari” care au dat din lac in put, profesorii sunt demotivati, iar printr-un Pact al Educatiei cei care l-au propus cred, asa cat stiu ei despre mecanismele de motivare in HR ca numai marirea salariului este cheia.

Economia este pe “culmile gloriei”, contributia obligatorie la pensie platita de angajatii activi trebuie sa suporte un numar mai mare de pensionari decat oamenii care lucreaza, contributiile la sistemul national de sanatate nu au putut ridica macar un spital construit de la zero in 20 de ani din cauza celor care au administrat sistemul „cu succes”, autostrazi nu avem, infrastructura feroviara nu respecta nici un standard european, iar pana la Constanta cu trenul faci vreo 6 ore, resursele minerale sunt vandute altor state pana prin 2014 si probabil detinatorii acestora au vreun drept de preemtiune relementat deja, functionarii publici si alti lucratori in sistemul statal vor mariri de salariu si considera ca si ei asigura o contributie semnificativa la PIB-ul tarii, ce mai, totul este pe roze.

Oamenii din partide se cearta intre ei colegi fiind, iar partidele se cearta intre ele, unele chiar partenere fiind.

Ma opresc aici din a enumera lucruri pe care le stim cu totii!

Este momentul sa ne asumam responsabilitatea, legea sa devina dictatura noastra, sa punem interesul de grup mai presus de interesul personal, sa gandim la nivel de big picture si nu numai la nivel de stomac personal si sa fim mai buni in orice context.

Altfel, as vrea sa va vad peste 4-6 ani ce raspuns ii veti da copilului care acum are 14 ani, cand se va lovi de societatea romaneasca pe care noi o construim.

Radu Vacarelu

Articol postat in Radu Vacarelu. Adresa articol Focus pe Strategie.

1 Comentariu la Focus pe Strategie

  1. Trist, dar adevarat…

    Suntem ca in vestul salbatic, dar fara serifi. Caci nici politisti nu avem indeajuns…

    Peste cativa ani, copilul de acum si tanarul de atunci, se va intreba ca si dna. Mihaela Docan: „Unde e Acasa?”.

Impresii

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *