West Town Story

Clujomicina – a nu se lasa la indemana “copiilor”.
Da, pentru mine, a fost un medicament……si numai cu timpul o sa stiu daca acest medicament mi-a facut bine sau doar m-a ajutat sa “mor” mai repede. Insa pentru a evita astfel de “accidente”, voi relata in randurile de mai jos anumite simptome care trebuie recunoscute, astfel incat sa se poata cauta din timp antidotul sau sa se opreasca ASAP administrarea.

Cu toate ca nu sufeream de ceva anume (poate ca, de prea mult bine…) , am hotarat sa parasesc “Bucurestiul asta mizer” si sa ma mut mai in Vest, in al 2 lea oras ca marime din Romania, dupa Bucuresti, unde oameni sunt “mai civilizati”. Evident acesta mutare, a avut un motiv foarte bine intemeiat : nu mai voiam sa fiu manager in Bucuresti, ci imi doream sa devin team leader intr-o mega multinationala….Desigur, cu nenumarate posibilitati de promovare in timp, cu traininguri in strainatate, cu bonusuri extra ordinare, etc…

Trecand peste un inceput “promitator” (detalii cu care nu va voi plictisi), iata, in cadrul departamentului meu, s-a ivit prima posibilitate de promovare. Nu a mai contat ca nu am avut parte de traininguri, ca am invatat de pe unde am putut…..Atunci mi-am zis : Vezi, se poate! Trebuie sa ai rabdare si, curand vei avea si tu sansa sa promovezi…asa cum vor avea acum colegii tai……Insa, surpriza : nu a fost promovat nimeni din cadrul departamentului….s-au vehiculat diverse motive : sunt prea tineri, nu sunt potriviti, etc…Eu mi-am zis : mie nu o sa mi se intample asa!…..si m-am aruncat si mai adanc cu capul in muncomicina de care sunt dependenta de altfel.

Si iata, se iveste si a doua ocazie de a promova! Insa, la fel ca in primul caz, nu se intampla nimic, ba mai rau , se pun chiar bete-n roate la nivel inalt…..ce sa mai zic, chiar si eu, care eram drogata in fiecare zi cu muncomicina, incepeam sa am atacuri de panica, care la un moment dat au culminat cu sevrajul inevitabil.

Si DA! A venit ziua ce mare! Marea ocazie, ziua la care am visat un an intreg. Toate conditiile erau intrunite : experienta era, background era, rezultate exceptionale erau…tot ce credem noi, bolnavii, ca trebuie sa fie, era.
Au inceput sa apara surprizele : disponibilitatea postului nu a fost facuta publica….insa , un astfel de detaliu nu ma putea impiedica pe mine…. apoi am avut un foaaarte “weird “interviu cu managerul managerului ….si zic weird, deoarece omul habar n-avea despre backgroundul meu – cu toate ca avea CV-ul, nici nu s-a deranjat sa-l citeasca….iar intrebarile puse, au depasit orice-mi puteam imagina… cand am inceput sa raspund la intrebarea “Ce ai schimba in cadrul echipei?” mi-a zis : vom vorbi despre asta in particular.

Am supravietuit si acelor “electrosocuri” pana in momentul in care, am primit doza critica: “draga mea, stii foarte bine ca seful nu te place si nu te place . Ca sa poti promova nu este obligatoriu sa ai rezultate extra ordinare, ci trebuie sa te placa sefii. Fii si tu mai prietenoasa cu ei, mai machiaza-te si tu…….. si poate data viitoare ….bla-bla….restul acelei conversatii / feedback s-a transformat intr-un monolog.

Am fost socata – nu-mi venea sa cred ca ideile, conceptele si principiile dupa care m-am condus, si pe care eu le consideram sanatoase, sunt de fapt, pentru cei din mijlocul campului, niste tumori maligne…

Atunci am hotarat sa intrerup orice tratament medicamentos, si sa iau o gura sanatoasa de vacanta, fara muncomicina, fara clujomicina, fara tigari….doar eu si cine ma suporta in varianta naturala….este foarte adevarat ca vacanta mi-a odihnit creierul, insa, pentru a evita nivelarea timpurie a acestuia, ma intreb totusi, daca ceea ce nu te omora, chiar te face mai puternic? Sau exista cumva si riscul de a ramane schilod? cu sechele pentru care nu s-a inventat inca tratament…

Articol postat in Ramona Negoita. Adresa articol West Town Story.

3 Comentarii la West Town Story

  1. Cristina

    Ramona,
    Scenariul de viata si experientele prin care trecem fac diferenta intre invingatori si invinsi. Cred ca ceea ce nu te omoara te face mai puternic. Important este sa folosesti pentru viitor experienta prin care ai trecut.

  2. Mihai

    Doamne, cat de familiar (imi) suna povestea Ramonei…

  3. Florin

    @Neghinita,
    experientele intr-o multi-mega conduc invariabil in timp la intrebarea “ce conteaza cu adevarat in viata?”…e bine sa fii prieten cu muncomicina, cum spui tu, dar sa nu devii dependent de ea…daca nu ai fi incercat, ai fi ramas cu tristetea mirajului multi-mega-vest….asa ai redescoperit frumusetea Bucurestiului si starea ta naturala. felicitari!

Impresii

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *