Tudorel Popa

Zapada fierbinte

Imediat dupa Revolutie, cand tot orasul se umpluse de carciumi unde cantau tot felul de lautari, un prieten si coleg de serviciu mi-a spus ca undeva pe la marginea orasului a aparut o noua “bomba” unde erau unii cu un tambal si o vioara.

Innebunit dupa astfel de muzica si dupa melodia “ Viata, viata, ce rea esti !”, prietenul meu a propus sa le facem alora o vizita sa vedem si noi ce e de capul lor.

Zis si facut. Dupa program am mers acasa, am anuntat sotiile ca seara trebuie sa ne intoarcem din nou la serviciu ca avem ceva urgent de terminat, si pe la 17.30 ne-am intalnit si am plecat sa vedem “minunea”.

Bomba respectiva era situata intr-un cartier marginas, unde predominau cei de etnie rroma, dar nu-mi faceam niciun fel de probleme pentru ca si eu copilarisem printre ei.

Ajunsi acolo, am dat-o pe vin rosu si pe ascultat muzica la tambal. Se facuse aproape miezul noptii cand ne-am gandit ca e timpul sa mergem spre casa. Intamplarea se petrecea in prag de iarna, pe jos fiind zapada din belsug.

Peste drum de carciuma era o sectie de sticlarie, unde se vedea prin geamuri cum mesterii se jucau cu sticla topita, transformand-o in vaze, pahare si alte obiecte ce-ti incantau ochii. Imi doream sa mai raman sa vad cum oamenii aceia modeleaza sticla. Prietenul meu n-a fost de acord si a plecat spre casa.

Ramas singur,m-am asezat pe-o canapea la poarta unei case, privind fascinat la mesterii sticlari. Preocupat sa vad, si toropit de vinul rosu, am atipit. Nu stiu cat, dar odata trezit mi-am dat seama ca ramasesem doar in sosete. Cred ca unor rromi le placuse atat de mult cismele mele, incat mi le-au luat din picioare si dusi au fost.

Asa ca, in sosete, am pornit prin zapada spre casa. Probabil ca Dumnezeu si-a facut mila de mine, ca dupa putin timp s-a oprit un taxi si soferul m-a invitat sa urc. Nu aveam bani de taxi dar soferul, coleg cu fratele meu, ma recunoscuse, asa ca m-a dus pana acasa.

Sotia n-a crezut nicio clipa intamplarea cu cismele furate din picioare, ramanand cu gandul ca am fost un mare crai ce din prea multa graba isi abandonase cismele la locul faptei.

De cate ori aud “Viata, viata, ce rea esti !”, gandul ma poarta la clipele cand mergeam in ciorapi prin zapada.